Când se porni spre Germania, ţesătorul de covoare îşi luă cu el colecţia de covoare, războiul de ţesut, iţele şi vopselurile. Camionul se umplu până la vârf iar ţesătorul îşi simţi inima foarte grea. Aceasta îl strângea şi-l trăgea înapoi, de parcă l-ar fi ţintuit în cuie de pământul natal.
Când ajunse în sfârşit în micul orăşel german şi-şi descărcă marfa, blocurile gri se sperie văzându-i covoarele colorate. Întreg cartierul lumina în culorile curcubeului. În satul său natal ar fi ieşit toţi sătenii ca la circ afară la poartă să-i arunce priviri curioase. Aici însă totul se derulă într-o linişte neobişnuită.
Abia când ţesătorul începu să-şi expună covoarele în curtea interioară a blocului – căci unde ar fi putut să le pună dacă nu aici – toţi vecinii ieşiră afară. Dar nu pentru a cumpăra covoare, cel puţin încă nu, ci pentru a-l certa. Ţesătorul fu obligat sa-şi strângă covoarele şi să le încarce în camion. Şi aşa, cu camionul plin până la vârf, începu iarăşi să pribegească prin lume.
Într-una din zile reuşi să-şi dea toată marfa. Ba daruid cuiva câte un covor, ba vânzând vreunul pe bani buni. Războiul de ţesut i-l cumpără un muzeu pe te miri ce. De îmbogăţit nu s-a îmbogăţit. Dar inima lui deveni de-odată uşoară, eliberată de pamânt plutea acum prin aer; cu legăturile rupte, fără pic de culoare, fără nici o casă.
Comentarii
Publică un comentariu nou