· Neue Worte · Lyrik von Daniela Scholz Crăciun

Când morţii au înviat
nu era nici un strop de sânge în oasele lor.
Mamă şi prunc unul peste altul îngropaţi
ca într-o rugăciune.

La marginea cimitirului îşi aşteaptă
promisiunile împlinirea.

În morminte văruite e noapte.
Mamă şi prunc se trezesc
şi aprind lumânări pentru un paşte al tăcerii.

Ca o plantă fermecată
m-ai ademenit iubito.
Ce păcat că peste vremuri
devenit-ai carnivoră.

Ieri eram un cal.
Mâncam iarbă.
Poienile erau pline de iarbă.

Azi sunt un politician.
Sunt atât de mulţi politicieni în ţara noastră.

Ţara noastră are mulţi cai
dar puţină iarbă
pentru că au mâncat-o politicienii.

Doamne, te strig adesea cu glas încet.
Vin chiar până la uşa ta de argint
şi mă-ntorc mai tăcut.
Mi-ar plăcea să te văd la sfat cu îngerii tăi
şezând în lumină cu braţele drepte la mijloc de cer.
Dar mult prea înaltă e uşa cea de aur
ce duce la tine şi stele multe răsar pe drum.
Te strig iar la o fereastră uitată parcă deschisă de
un serafim.
Privesc pe furiş, e atât de caldă distanţa de sus.
Umbra mă vede şi trece măreaţă,
eu mă retrag mai adânc de mine.

Să nu ştii tu că eu vreau să locuiesc în casa ta?
Să nu ai un loc şi pentru mine în atâta mulţime de frunţi?

În seara asta vreau să te iubesc
cu stele şi lumânări sau aşa pur şi simplu.
Clipă şi eternitate.
Coastele tale sunt puternice sub buzele mele
inima ta lasă răni în urma ei cu atingerea.
Închid ochii şi văd lumina din tine.
Ea mă poartă prin peşteră până pe vârf de munte.
Acolo îmi spune: “sări!”
Deschid ochii: tu mă ridici cu o mână în sus.
Clipă şi eternitate.